CORONAVIRUS. Medic de la Spitalul Suceava: „Pacienţii cu COVID simt ca şi cum ar avea cioburi în plămâni”

CORONAVIRUS. Medic de la Spitalul Suceava: „Pacienţii cu COVID simt ca şi cum ar avea cioburi în plămâni”
Spitalul Județean Suceava / Sursa FOTO: Mediafax Foto
Publicat: 17/04/2020, 19:58
Actualizat: 07/04/2021, 01:25

Medicul nefrolog din Iaşi Ionuț Nistor, care a cerut să meargă, în plină criză, la Spitalul Judeţean Suceava, spune că unii pacienți cu COVID-19 i-au descris simptomele. Aceștia au spus că au simțit ca și cum ar avea cioburi de sticlă în plămâni și că era foarte dureros să respire, relatează Mediafax.

Ionuţ Nistor este medic nefrolog şi s-a oferit voluntar să meargă în epicentrul infecţiei cu COVID-19 din România – Spitalul Judeţean din Suceava. Este echipat din cap până în picioare şi spune că trebuie să stea „în costumul de saună” ore bune, în fiecare zi.

„Este şocant la început, pentru că nu e un lucru pe care l-am mai văzut sau pe care l-am făcut de o sută de ori. Cine spune lucrul acesta minte. Avem toţi, mai mult sau mai puţin, exprienţă limitată în tratamentul acestor boli”, a declarat doctorul.

Atunci când Ionuţ Nistor a ajuns la Suceava, spitalul era decimat, cu sute de cadre medicale infectate.

„De fapt, oamenii cu care lucrezi sunt 1 sau 2 maxim, într-o secţie, asta însemna la momentul 0 tot personalul. Doi oameni, o asistentă, o infirmieră, un medic şi aşa trebuia să mergi mai departe”, a spus Ionuț Nistor.

Acesta a povestit cât de greu i-a fost şi să îi vadă pe pacienţii din secţia de Nefrologie, unde lucrează, cum se chinuiau din cauza bolii.

„Unii pacienţi descriu aceste simptome ca şi cum ai avea foarte multe cioburi de sticlă şi atunci când respiri simţi că te taie în interiorul pieptului şi este foarte dureros să respiri”, a mai spus medicul.

Lui Ionuţ Nistor nu îi pare rău că a mers să dea o mână de ajutor, dar recunoaşte că nu va uita curând experienţa din Spitalul Suceava.

„Încercăm să nu vedem lucruri, care sunt convins, că dacă nu am fi medici, recunosc că sunt destul de şocante. Anumite sechele se vor vedea mai târziu. Ne concentrăm aceste eforturi spre a face bine”, a precizat medicul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?